Navicella
Navicella – cultură și istorie, pe care le veți descoperi cu fiecare picătură vinificată de către oenologul Darius Pripon într-un cupaj de excepție.
În jurul anului 1300 Giotto di Bondonne, marele pictor renascentist italian, realiza la comanda papei o impresionantă frescă numită Navicella.
Aceasta reprezintă în care Isus, mergând pe apă, ajunge la corabia în care se aflau ucenicii săi.
La reconstrucția bazilicii Sf. Petru din Roma din secolul al XVII-lea fresca este distrusă. Ea rămâne o vreme doar în inimile pioase ale pelerinilor care au văzut-o.
Apoi știm că s-au realizat câteva copii ale acesteia, iar singurele copii cunoscute în întreaga lume sunt la Strasbourg (Franța), Florența și Pistoia (Italia), și Navicella Transilvănica, care a fost pictată în 1520 în biserica din Jelna / Senndorf.
Știm din registrele bisericii că pictorul a fost plătit pentru munca sa în butoaie de vin Jelna.
Afișez toate cele 2 rezultate