Home Vin Navicella – 85% Pinot Noir, 9% Cabernet Sauvignon, 6% Merlot

Navicella – 85% Pinot Noir, 9% Cabernet Sauvignon, 6% Merlot

În jurul anului 1300 Giotto di Bondonne, marele pictor renascentist italian, realiza la comanda papei o impresionantă frescă numită Navicella.

Aceasta reprezintă în care Isus, mergând pe apă, ajunge la corabia în care se aflau ucenicii săi.

La reconstrucția bazilicii Sf. Petru din Roma din secolul al XVII-lea fresca este distrusă. Ea rămâne o vreme doar în inimile pioase ale pelerinilor care au văzut-o.

Apoi știm că s-au realizat câteva copii ale acesteia, iar singurele copii cunoscute în întreaga lume sunt la Strasbourg (Franța), Florența și Pistoia (Italia), și Navicella Transilvănica, care a fost pictată în 1520 în biserica din Jelna / Senndorf.

Știm din registrele bisericii că pictorul a fost plătit pentru munca sa în butoaie de vin Jelna.

Navicella – cultură și istorie, pe care le veți descoperi cu fiecare picătură vinificată de către oenologul Darius Pripon într-un cupaj de excepție. “Am împletit cu măiestrie în brandul nostru iconic, Navicella, 85% Pinot Noir, 9% Carbernet Sauvignon și 6% Merlot pe care l-am maturat cu rigoare timp de 14 luni în barrique-uri de stejar transilvănean și apoi în sticlă preț de 8 luni.

Recolta

Vita-de-vie: Pinot Noir anul 5, Cabernet Sauvignon anul 17, Merlot anul 17
Areal: DOC Lechinţa-Jelna
Sistem de conducere: Cordon bi-lateral și Guyot cu cap înălţat
Producție la hectar: 4T/Ha
Recoltă: Strugurii au fost culeși manual și adunaţi în lădiţe de capacitate mică (10kg) în a 3-a decadă a lunii Septembrie, pentru ca mai apoi să fie stocaţi in depozite frigorifice cu scopul de a fii aduși la o temperatură joasă de aproximativ 0-2 grade C.

Fisa tehnica 2017

Vinificație

Vinificație: Imediat ce au atins temperatura optimă, strugurii au fost desciorchinaţi cu blândeţe. Apoi au fost sortaţi cu atenţie cu ajutorul unei mese vibrante. Zdorbinţi fiind usor, aceștia și-au urmat cursul natural spre recipientul de inox, unde au fost lăsaţi la crio-maceraţie timp de 3 zile. Fermentaţia a decurs timp de 12 zile la temperatura de 24 grade celsius, operându-se 1 délestage dimineaţa și un remontage închis seara, zilnic. Concomitent cu sfârșitul fermentaţiei alcoolice și malolactice, s-a efectuat o post termo-maceraţie la 28 grade Celsius timp de 3 zile.
Maturare: Vinul a fost maturat timp de 14 luni în barrique-uri de stejar transilvănean cu cel mai înalt indice de fineţe, barrique la prima utilizare 60% respectiv 40% la a 2-a trecere.
Maturare secundara: Navicella s-a restructurat în sticlă timp de 10 luni, înainte de lansarea pe piaţă.
Editie limitata la 2948 sticle

Date tehnice

Volum Alcool: 13.5%
pH: 3.54
Aciditate: 5.7 g/L TA
Zahăr rezidual: 0.8 g/L

Organoleptice

  • Culoare: Rubinie cu tente vișinii
  • Olfactiv: Vinul își etalează eleganţa cu deosebită rigoare, straturile aromatice: fructate, condimentate și animalice dezvăluindu-se treptat, alcătuind o trilogie senzorială ludică
  • Gustativ: Fructozitatea și catifelarea definesc cel mai bine atacul, acestea continuându-și parcursul și pe durata gustului, fiind foarte bine întărite în această etapă de o aciditate vivace. Post-gustul captează prin taninurile viguroase, coapte și expresive, surprinzând fiecare mugur de pe palatin.

Temperatura de servire: 14-16 grade Celsius
Tezaurizare: 2029+