Strada Potaissa, târgul producătorilor de flori și plante din Cluj, continuitate chiar și în pandemie

1551
Foto: Made Local / Sebastian Florian

Strada Potaissa din Cluj-Napoca se transformă pentru al patrulea an în Piața de flori altfel a orașului, în perioada 6-12 iulie 2020. Târgul de plante și flori se desfășoară într-o manieră mai restrânsă ca suprafață și durată față de edițiile precedente. Accentul general din acest an cade pe desfășurarea evenimentului în condiții de maximă siguranță pentru toți cei implicați. Sub egida “Cu mâini sigure pentru gesturi frumoase”, ediția din acest an va fi dezinfectată cu produse de la Farmec Cluj-Napoca, partener al proiectului. 

În cele 4 zile de la începutul evenimentului estimăm că s-au plimbat pe stradă peste 3.000 de oameni, care vin inclusiv în afara orelor de vizitare, când strada rămâne decorată. Producătorii estimează vânzări bune, deși evenimentul nu e încadrat în perioada obișnuită pentru târguri și expoziții florale (martie-mai). Dar publicul care vine pe Strada Potaissa e un public care își dorește mult să vadă transformările și vrea să fie parte din ele., ne-a spus Andi Daiszler, președintele Asociației Daisler, inițiatorul Străzii Potaissa.

Printre expozanți se numără Vivaflor Boutique, Flowers by Lorena, Sempervivum, Diana Țirlea – producător local, Corina Lăpădean – producător local, Lavandă de pe Someș, Bio Impact, Lucian Aurelian Chiorean – producător local, Spiraea Gardens, Monica Borsai – producător local, Magia Cactușilor din Aleșd, Lavanda by M, precum și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Foto: Made Local / Sebastian Florian

Specialiștii Asociației Peisagiștilor din România – Filiala de Nord-Vest revin pe Strada Potaissa cu mai multe zone pe care le vor transforma în intervalul menționat, creând aranjamente inedite și contribuind la fel ca anul trecut la decorarea străzii care conține cea mai notabilă porțiune a zidului vechii cetăți medievale din Cluj-Napoca. 

Foto: Made Local / Sebastian Florian

Strada Potaissa este organizată de Asociația Daisler, fondată la Cluj-Napoca în 2016 cu scopul de a reactiva spațiile urbane. Tot Asociația Daisler este responsabilă și de Lights On Romania, primul circuit de instalații de lumină din România. Prin proiectele inițiate la nivel local, regional sau național, Asociația Daisler promovează reactivarea peisajului urban local prin inițiative culturale creative, menite să redea publicului spațiul public într-o nouă perspectivă. Toate evenimentele și inițiativele Asociației Daisler sunt destinate publicului larg. 

În luna mai 2020, pentru a sprijinii producătorii locali aflați atunci în imposibilitatea de a-și vinde produsele la târguri, Asociația Daisler a lansat și o versiune online a târgului, un magazin virtual complet digitalizat care reunește micii producători care au luat parte în trecut la crearea evenimentului Strada Potaissa – Piața de flori altfel.

“Având în vedere situația în care ne aflam am fost deosebit de încântat să fiu invitat să particip la târgul de pe Strada Potaissa. Chiar dacă am participat și la târgul online, nimic nu se compara cu participarea la târgul care transformă toată această stradă din Cluj-Napoca pentru o săptămâna.”, spune Nicolae Schiau de la Bio Impact, producător local de produse pe bază de lavandă certificată ecologic. “După cum îi zice numele este într-adevăr un târg de flori altfel, care aduce o pată de culoare străzii și o transformă într-o oază verde în inima orașului. O adevărată bucurie să poți cunoaște oameni noi, să interacționezi cu lumea, să le explici cum să aibă grija în continuare de flori să oferi și să primești un zâmbet din spatele măștii, așa cum e anul acesta.”.

Foto: Gabriel Aldea / komiti.media

În 2018, revista Formula As a numit strada Potaissa cea mai frumoasă stradă din România, în vreme ce în 2020 publicația G4media a inclus digitalizarea micilor producători de pe Strada Potaissa în top 10 cele mai bune inițiative pe timp de pandemie.

Foto: Gabriel Aldea / komiti.media

Piața de flori altfel va fi deschisă în intervalul orar 17-21 în fiecare zi între 6-12 iulie, accesul va fi liber și nerestricționat pentru toți cei care se vor supune controlului temperaturii la intrare și vor purta în permanență mască de protecție pe față, conform normelor legislative, iar în cadrul evenimentului normele de distanțare socială vor fi aplicate și monitorizate constant.