Plantația unicat din Câmpia Transilvaniei: cultura de afine și mure de la Sic, județul Cluj

4630
Cristina Nemeș este unul din proprietarii plantației de afine și mure de la Sic, județul Cluj. Foto: Sebastian Florian / Made Local

Puțină lume cunoaște faptul că în Câmpia Transilvaniei, în zona comunei Sic din județul Cluj, o familie de întreprinzători clujeni, împreună cu asociați locali, au dezvoltat, începând din 2015, o plantație de afine și mure, întinsă pe 6,5 hectare. Plantația se numește Hari Berry, iar pe întinderea ei sunt cultivate nu mai puțin de cinci soiuri de afine (Nelson, Spartan, Duke, Hannah Choice și Elliot) și două soiuri de mure (Loch Ness și Chester).

Plantația de afine și mure se întinde pe 6,5 hectare, pe coasta unui deal. Foto: Hari Berry.

Plantația a fost realizată pe coasta unui deal, la poalele unei păduri, la aproximativ 2 km distanță de orice așezare umană. După cum mărturisește doamna Cristina Nemeș, unul din proprietarii plantației, terenul a fost ales în special pentru peisaj și pentru efecte pozitive pe care acesta le are asupra stării de bine. Încă de la început, au fost făcute lucrări de îmbunătățire a solului, a fost adusă turbă și rumeguș și au fost făcute biloane (straturi înălțate de sol, turbă, rumeguș și nisip).

Brunch în plantația de afine, experiențe cu gust local

Începând din anul 2018, la plantația de pe dealul de lângă Sic sunt organizate brunch-uri, evenimente de socializare, cunoaștere a zonei și degustare de preparate locale, din dorința proprietarilor plantației de a conștientiza consumatorii despre beneficiile afinelor, murelor și despre faptul că există afine și mure de cultură.

Foto: Culinarativ

La început au fost organizate două, trei evenimente pe an, dar anul acesta proprietarii au hotărât să organizeze brunch-uri aproape săptămânal, cât timp vor avea producție, până la începutul lui septembrie. Brunch-urile din acest an sunt organizate de cei de la Culinarativ, doi tineri clujeni pasionați de experiențe culinare, care au decis să-și urmeze pasiunea pentru hrană locală de calitate organizând acest gen de evenimente.

Prin participarea la brunch-uri, oamenii pot afla ce este afinul, cum se cultivă această plantă, să înțeleagă și punctul de vedere al producătorului, și să înțeleagă ce se întâmplă cu afina respectivă, de cele mai multe ori informațiile fiind o surpriză pentru participanți. De asemenea, prin acest gen de evenimente, se crează o comunitate între producător și consumator, și este încurajat consumul local.

“La brunch dăm un welcome drink, facem un tur al plantației și povestim despre cultura afinului, a murului și împărtășim detaliile tehnice. După aceea urcăm prin plantație, oamenii se uită la afine și mure, mai ciugulesc, mai pun întrebări, se destind, se relaxează. Apoi ajungem deasupra plantației și servim bufetul rece. De obicei după bufetul rece facem o excursie prin pădure până pe coama dealului spre Tăușeni, de unde se vede și monumentul de la Tăușeni. După aceea venim înapoi și se servește felul cald și desertul.”, ne spune doamna Nemeș despre cum decurge un brunch în plantație.

Când coboară spre plecare, lumea își ia caserole, își culeg afine și mure și la final se cântărește și plătesc cantitatea culeasă. Media participanților la brunch este de aproximativ 30-40 ani, în general familii cu copii mici.

“Surpriza mea cea mai mare a fost că oamenii nu știau de afine de cultură, majoritatea știu doar de afinele de pădure. Nu știau despre remineralizarea organismului, despre imunitate, despre faptul că asigură funcționarea corectă a sistemului digestiv, a sistemului imunitar, și că este folosită în tratarea diabetului. Din extracte de afine se fac medicamente pentru cei bolnavi de diabet. Este un fruct benefic pentru întregul organism, îl armonizează, are un efect holistic.”, adaugă doamna Nemeș.

Afine din plantație. Foto: Culinarativ

La fiecare eveniment este invitat un alt chef, iar planurile pentru următorul brunch sunt de a face înghețată la fața locului, cu afine desigur. La brunch-ul din data de 12 iulie 2020, Moș Răzvan Gabriel, un tânăr bucătar clujean pasionat de gastronomie, a reinterpretat o rețetă clasică de gulyas în stil local, cu sos de afine culese direct din plantație, și cu mămăliguță friptă.

Gulyas în stil local, cu sos de afine culese direct din plantație, și cu mămăliguță friptă. Foto: Sebastian Florian / Made Local

Proprietarii plantației au și o filozofie aparte legată de consumul local: “Din punct de vedere energetic organismul uman intră în rezonanță mult mai bine cu alimentele care sunt produse pe plan local decât cu alimentele din Chile de exemplu, în cazul afinelor. Și acelea sunt foarte bune, sunt grozave, dar dacă mănânci ceva local, din locul în care tu trăiești, beneficiile sunt mult mai mari, aceasta este filozofia noastră.”,  spune doamna Cristina Nemeș.

Afacerea a devenit cu greu sustenabilă, abia de curând, după mai mult de 5 ani de investiții, dar satisfacția cea mai mare pentru proprietarii plantației rămâne mulțumirea clientului: “În momentul când vezi bucuria clientului și expresia lui de uimire că a gustat afina aceea și e bună, asta contează până la urma cel mai mult.”, spune doamna Nemeș.

Despre problemele din sistemul de distribuție

Problema proprietarilor plantație este că desfacerea produselor lor este foarte greoaie, și că nu primesc prețul pe care ar trebui să-l primească: “Noi vindem afinele cu 25 RON kilogramul. Dacă vrei să le vinzi en-gros, vrea să le cumpere undeva la 10-12 lei, ca el să-și pună automat 12-13 lei adaos, dublu, numai prin simplul fapt că o ia de aici și-o pune dincolo. Nu se gândește cât e de greu sa produci, nu se gândește că poate ai pierderi din cauza vremii, etc. Faptul că tot timpul vinzi în pierdere e foarte demoralizator ca să nu mai zic din punct de vedere economic. Din toți cei pe care îi cunosc eu că au plantații nici unul nu se susține și nu trăiește din acea plantație, deci automat trebuie să ai un alt job ca să poți să ții și plantația.”, spune doamna Nemeș.

Pentru că au avut supraproducție anul trecut, Hari Berry au procesat sub forma de gemuri, nectar, fructe deshidratate și siropuri o parte din producție, dar chiar și așa, vânzările merg greu, pentru că nu reușesc să aibă intrare la magazine. Au vândut însă destul de bine online.

Gama de produse Hari Berry.

D-na Nemeș este de părere că sistemul de colectare/distribuție nu funcționează, și că ar trebui eliminate verigile intermediare: “La noi produsul ajunge pe masa consumatorului după 4 sau 5 intermediari. Asta e marea problemă. Dacă mă duc la un centru de achiziții, ei îmi zic: îți dau 10-11 lei pentru că eu trebuie să mai pun încă, să vând cu 13-15 lei, iar în magazin ajunge să coste dublu. Eu am fost la un moment dat în Spania și acolo sunt multe plantații de afine. Ei au niște centre unde producătorul pur și simplu merge, predă și primește un preț unic, corect, iar de acolo se vinde direct către magazine.”

Cei mai mulți clienți ai plantației sunt din Cluj-Napoca, dar există clienți peste tot în țară, chiar și din Galați. Pe lângă clienți individuali, Hari Berry livrează fructele și la câteva laboratoare de cofetărie din Cluj-Napoca, prin acestea fiind câteva laboratoare cunoscute, EmmaCremma, Un dulce și La Creme.

Foto: Sebastian Florian / Made Local

Familia Nemeș a optat pentru acest gen de cultură pentru că și-au dorit o viață sănătoasă, iar acesta este și mesajul d-nei Nemeș către consumatori, pe lângă invitația de a consuma cât se poate, produse locale: “Să mănânce sănătos și să mănânce afine și mure! Să conștientizeze că sunt niște fructe care au într-adevăr un efect foarte pozitiv asupra organismului. Este foarte important să se consume și să se cumpere de la producători locali, se creează astfel o comunitate, o interacțiune permanentă, noi depindem de ei, ei depind de noi. Dacă noi le oferim produse bune și locale nu văd rostul să cumpărăm din alte țări. Dacă se cumpără local, progresează și producătorul respectiv și automat toată scara de valori se ridică.”

Cei interesați de produsele Hari Berry le pot comanda online, pe site-ul producătorului, hariberry.ro sau pe platforma madeincluj.ro, iar produsele sunt livrate oriunde în țară, în 24-48 ore.

Referințe

Hari Berry

O plantație de fructe de pădure care dorește sa aducă bucurie consumatorului, căci nimic nu se compara cu bucuria exprimata de chipurile celor care gusta afinele și murele noastre. Cultivam… vezi detalii ...