Țara Codrului, o zonă istorică autentică situată în nord-vestul României, are șansa să fie recunoscută pe plan național ca Destinația Anului 2025! Pentru a reuși, această regiune de poveste are nevoie de sprijinul nostru.
Nominalizările sunt deschise până pe data de 5 decembrie 2024, iar fiecare nominalizare personală contează pentru calificarea în competiție. Formularul de nominalizare se găsește la adresa: destinatiaanului.ro, iar Nominalizarea se poate face la categoria “Tărâmuri fermecate”, județul Maramureș.
De ce merită Țara Codrului să fie Destinația Anului?
Cuprinzând aproximativ 46 de sate din județele Satu Mare, Maramureș și Sălaj, Țara Codrului reprezintă un bastion al autenticității românești. De-a lungul timpului, regiunea a reușit să își păstreze intacte tradițiile, portul popular, dansurile și obiceiurile, fiind un exemplu unic de conservare culturală.
Ce face Țara Codrului specială:
- Dansurile codrenești, cum ar fi „Steagul” sau „Rotirea peste cap”, printre cele mai spectaculoase din folclorul românesc;
- Portul popular codrenesc, unic prin croiala sa distinctivă, clopurile decorate și țesăturile autentice;
- Peisaje spectaculoase, precum “Poiana cu Ghiocei” de pe Vârful Lespezi și Lunca cu lalele pestrițe din Rodina;
- Obiective istorice și culturale, cum ar fi Casa Memorială „George Pop de Băsești”, Bisericile de lemn din satele codrenești și Festivalul Codrenesc;
- Evenimente tradiționale pe tot parcursul anului, de la Târgul Cepelor din Asuaj până la concertele de colinde de Crăciun.
Cum poți contribui?
Pentru ca Țara Codrului să se califice în competiția Destinația Anului 2025, este nevoie de sprijinul tuturor celor care apreciază frumusețea și autenticitatea regiunii. Poți nominaliza această destinație accesând platforma oficială a competiției sau distribuind informații despre această campanie în cercul tău de prieteni și familie.
Ajută Țara Codrului să devină Destinația Anului 2025! Nominalizează și susține această bijuterie etnografică și naturală a României la adresa: destinatiaanului.ro. Nominalizarea se poate face la categoria “Tărâmuri fermecate”, județul Maramureș.