Asociația Rural Development Research Platform a lansat proiectul GustDeIași.ro, în sprijinul facilitării accesului consumatorilor din municipiul Iași la produsele alimentare, direct de la producătorii locali și regionali.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, iar scopul acestuia constă în creșterea gradului de informare și de accesibilitate a cetățenilor municipiului Iași cu privire la producătorii de produse agroalimentare din Regiunea de Dezvoltare Nord Est, prezenți pe piața ieșeană.
“Vrem să aducem mai aproape ieșenii de producătorii lor locali și să susținem astfel alimentația sănătoasă, economia locală și protecția mediului”
Proiectul pleacă de la ideea că, la nivelul Municipiului Iași, consumatorii întâmpină dificultăți în ceea ce privește identificarea producătorilor locali de produse agroalimentare și, mai ales, a producătorilor care asigură livrarea produselor direct la domiciliu, această realitate fiind evidențiată în special mai ales în situații de criză, așa cum este cazul crizei sanitare și economice provocată de SARS-CoV-2 în România. Această criză cu implicații considerabile asupra tuturor sectoarelor de activitate economică, pe lângă faptul că a provocat o situație de insecuritate alimentară, a demonstrat și vulnerabilitatea lanțurilor de aprovizionare convenționale. În acest sens, lanțurile alimentare scurte pot contribui semnificativ la depășirea efectelor crizei economice și alimentare.
“Vrem să ajutăm orășeanul ieșean să construiască o relație de încredere cu producătorul său local. Măcar ca pe vremuri. Să-și cumpere roșia care-i place, să aibă acces la leușteanul de la țară, să știe ce este o miere ecologică, o pâine cu maia, un ulei presat la rece, un sirop de cătină, o dulceață de ardei iuți, un castravete murat, o zacuscă cu gălbiori, o cireașă de Comarna, o bere artizanală, un vin, o vișinată, un cârnaț cu secărică. Pornind de la dorințele consumatorilor ieșeni, am strâns laolaltă producători ieșeni pentru consumatori ieșeni. Fie că astfel de producători sunt chiar din orașul Iași, din zona periurbană sau din județul Iași. Prin site-ul www.gustdeiasi.ro vrem să aducem mai aproape ieșenii de producătorii lor locali și să susținem astfel alimentația sănătoasă, economia locală și protecția mediului.”, spune Bruma Sebastian, unul dintre inițiatorii proiectului.